127 Hours (7/10)

Pacat, pacat, de sangele varsat. Si de antebratul lasat de un montaniard sa se biodegradeze in peisajele superbe din canioanele din Utah. Din respect pentru cazul real al lui Aron Ralston, a carui poveste o spune pe ecran Danny Boyle, si din respect pentru Danny care a facut Trainspotting, Big Buster nu desfiinteaza din tot sufletul acest film, in cele ce urmeaza.

Ce poti sa spui despre un film care la o tigara, la un colt de bloc sau la o bere poate fi expediat asa: "Bai, e cu un tip care ramane blocat intr-un canion, intre stanci. Asa si? Si isi taie mana si scapa! In rest, tu cum o mai duci?". Daca as fi vazut la Discovery povestea asta, cu Bear in rolul principal, poate as fi fost absorbit. In mod sigur ar fi fost intesata de mici detalii tehnice de supravietuire si de o dramatizare de-aia de gen documentar, care te conduce incet dar sigur spre punctul culminant "cand isi taie ala mana". In film, si detaliile si tensiunea cam lipsesc. Intr-adevar, e greu sa creezi suspans cand toata lumea stie, de la bun inceput, ca eroul scapa cu bine. Ba stie chiar si cum scapa: mda, isi taie mana, hai sa vedem totusi cum o face.
Oricat de ciudat ar suna, realitatea poate fi plictisitoare, deloc dramatica si catusi de putin emotionanta atunci cand e pusa pe marele ecran. Chestia cu viata bate filmul e valabila doar cand nu te uiti la un film, pentru ca in fata unui ecran, filmul bate mereu viata. Doar de-aia te-ai pus in fata ecranului, asta astepti. Cam asta se intampla cu 127 Hours: filmul bate viata. Ii da sangele si o lasa parasita la genericul de final, fara nici o emotie.
Big Buster si-a pus tot felul de intrebari sacaitoare, de-a lungul acestui film. Trebuie sa stii ca uraste sa i se intample una ca asta:
1. Cum naiba are asta la el si camera video, si aparat foto, si lanterna si briceag si corzi de alpinism, dar n-are un nenorocit de telefon mobil, sa sune dupa ajutor? Uite-asa, ca asa s-a intamplat in realitate. Corect, mai uita omul, si spre finalul filmului aflam oricum ca nu i-ar fi folosit la nimic: in canion nu e semnal/retea, asta ca sa nu mai punem intrebari d-astea de Discovery.
2. Ai stat vreodata macar o ora, fara sa faci nimic? Dar absolut nimic, nici macar sa te uiti pe geam? Ca sa adaugam la treaba nasoala, ai stat vreodata blocat in lift o ora? Bai stii cat de greu trece o ora fara sa faci nimic si fara sa te misti? Omul asta a stat asa nu o ora, ci 127 de ore. Bine, se chinuie cu bolovanul care il tine captiv, mai doarme, dar in rest? Ce se petrece in mintea lui, cu ce-si umple timpul ala infinit de gol? Nu ai sa afli din acest film.
3. Evil Buster mai are una. Oricat de razna ai lua-o, dupa zile intregi de captivitate intre doi pereti de stanca, tu stii cat de rezistenta e carnea de om? Dar osul? Osul se rupe greu. Trebuie forta mare, trebuie impact. Unde mai pui ca briceagul omului se supertocise de la cat lovise bolovanul cu el si nu mai taia deloc. Mana alpinistului nostru se rupe imediat, carnea aia se taie ca parizerul. A, o sa vedeti cum isi taie el nervii din mana, efect transmis de regizor prin niste tiuituri acute, adica valeleu il doare pana-n creier. Omul nu lesina, nu intra-n fibrilatii, doar plange. Si urla putin.
Ok, asa a fost in realitate. In situatii extreme, corpul uman reactioneaza extrem, devine superhuman. Dar tu nu ai cum sa te pui in situatia asta si sa rezonezi cu ce-i acolo pe ecran, din scaunul tau de spectator: probabil cel mai extrem lucru pe care l-ai trait vreodata a fost sa-ti scrantesti mana la o miuta sau sa-ti rupi eroic piciorul la schi.

127 Hours (127 de ore)
An: 2010
Regia: Danny Boyle
Scenariul: Danny Boyle, Simon Beaufoy, Aron Ralston
Big Buster says: 7 (Combusto)
Good Buster says: Nu mergem la o plimbare pe munte, de unii singuri? E atat de frumos...
Evil Buster says: Ba da, ba da... (evil laughter).